Abcesul dentar este una dintre cele mai dureroase și periculoase afecțiuni stomatologice, care nu trebuie ignorată niciodată. Apare în urma unei infecții bacteriene profunde și afectează rădăcina dintelui sau țesuturile din jurul acestuia. Dacă nu este tratat la timp, un abces poate duce la complicații severe: pierderea dintelui, afectarea oaselor maxilare sau chiar răspândirea infecției în sânge, punând în pericol viața pacientului.
În majoritatea cazurilor, abcesul apare ca o complicație a unei carii netratate, a unui tratament endodontic incomplet sau a unei traume dentare. Bacteriile pătrund în camera pulpară (unde se află nervul și vasele de sânge ale dintelui) și se înmulțesc rapid, provocând acumularea de puroi. Corpul reacționează prin inflamație locală, durere și febră, semne clare că sistemul imunitar încearcă să lupte cu infecția.
Unul dintre cele mai evidente simptome ale abcesului dentar este durerea pulsatilă, profundă și constantă. Aceasta nu cedează la calmante obișnuite și se intensifică noaptea sau în poziție culcată. Durerea poate iradia spre ureche, gât sau tâmplă, făcând dificilă localizarea exactă a dintelui afectat. Mulți pacienți descriu durerea ca o „bătăi în dinte”, care le afectează capacitatea de a vorbi, mânca sau dormi.
Un alt semn caracteristic este umflătura obrazului sau a gingiei în zona dintelui infectat. Zona devine roșie, caldă și sensibilă la atingere. În unele cazuri, se poate forma un mic punct alb sau gălbui pe gingie, denumit fistulă, prin care puroiul se drenează spontan. Deși drenajul poate ameliora temporar durerea, infecția rămâne activă în țesuturi și necesită tratament profesionist.
Febra și frisoanele sunt semne clare că infecția a depășit zona locală și afectează întregul organism. Acest lucru este grav și necesită tratament imediat cu antibiotice și evaluare stomatologică urgentă. Ganglionii limfatici din zona gâtului sau maxilarului pot deveni inflamați și dureroși la atingere, semnalând o reacție de apărare a corpului împotriva infecției.
În cazul unui abces dentar sever, pacientul poate experimenta dificultăți la deschiderea gurii (trismus), înghițirea alimentelor sau chiar respirație îngreunată. Aceste simptome indică faptul că inflamația se extinde spre spațiile profunde ale feței și gâtului, iar riscul de complicații sistemice crește considerabil.
Un gust neplăcut în gură sau respirație urât mirositoare pot fi cauzate de puroiul care se scurge în cavitatea orală. De asemenea, pacientul poate simți un gust metalic sau sărat în momentul în care fistula se sparge. În unele cazuri, dintele afectat capătă o mobilitate ușoară, semn că ligamentele periodontale au fost afectate de infecție.
Diagnosticul de abces dentar se stabilește în urma unei examinări clinice detaliate și a unei radiografii dentare. Medicul va verifica sensibilitatea dintelui, va palpa zona afectată pentru a detecta umflături sau drenaj și va recomanda o imagine radiologică pentru a observa dacă infecția s-a extins către rădăcina dintelui sau osul înconjurător.
Tratamentul abcesului dentar are ca scop eliminarea infecției, reducerea durerii și salvarea dintelui, atunci când este posibil. Primul pas este controlul durerii și al infecției acute. Medicul va prescrie, de obicei, un antibiotic cu spectru larg, precum amoxicilina sau clindamicina, însoțit de un antiinflamator pentru controlul durerii și edemului. Este esențial ca antibioticul să fie administrat conform schemei recomandate, chiar dacă simptomele încep să se amelioreze după câteva zile.
În paralel cu tratamentul medicamentos, medicul va decide dacă este necesară drenarea abcesului. Aceasta poate fi realizată fie prin deschiderea dintelui și crearea unui canal de evacuare a puroiului, fie prin incizie în gingie, în cazul în care abcesul este submucozal. Drenajul aduce o ameliorare imediată a durerii și reduce presiunea exercitată de infecție asupra țesuturilor înconjurătoare.
Dacă dintele este viabil și structura sa este intactă, se va opta pentru tratamentul de canal (endodontic), prin care se îndepărtează nervul și țesutul infectat din interiorul dintelui, se curăță și se dezinfectează canalele radiculare, apoi se obturează cu materiale biocompatibile. Acest tratament necesită, de regulă, 1–2 ședințe, în funcție de severitatea infecției.
În situațiile în care dintele este distrus în proporție mare, mobil sau cu structură compromisă, extracția devine necesară. Deși este o opțiune radicală, extracția elimină complet sursa infecției și previne răspândirea acesteia în organism. După extracție, se poate institui o schemă de antibiotic și antiinflamator, iar pacientul trebuie monitorizat atent în primele zile pentru a preveni complicațiile postoperatorii.
Pentru a evita ajungerea la intervenții chirurgicale complexe, cum ar fi drenajul prin incizie sau spitalizarea, este esențial ca pacientul să se prezinte la medic încă de la primele semne de disconfort dentar. O carie superficială, tratată la timp, nu va evolua în infecție profundă. De asemenea, tratamentele de canal realizate corect previn apariția abceselor recurente.
Menținerea unei igiene orale riguroase este una dintre cele mai eficiente metode de prevenție. Periajul dentar de două ori pe zi, folosirea aței dentare și a apei de gură antibacteriene reduc semnificativ riscul de acumulare a plăcii bacteriene și dezvoltarea cariilor. Vizitele regulate la dentist, la fiecare 6 luni, permit identificarea din timp a problemelor dentare și intervenția precoce.
Pacienții cu afecțiuni cronice precum diabetul zaharat sau cei care urmează tratamente imunosupresoare trebuie să fie și mai atenți la igiena orală. Aceștia prezintă un risc crescut de infecții și răspuns inflamator scăzut, ceea ce înseamnă că o infecție minoră poate evolua rapid în abces. Pentru acești pacienți, este esențial un plan de prevenție personalizat și controale stomatologice mai frecvente.
Un factor de risc major în dezvoltarea abceselor dentare este bruxismul. Scrâșnirea sau încleștarea dinților duce la microfisuri în smalț, prin care bacteriile pot pătrunde în interiorul dintelui. În timp, aceste microfisuri pot fi invizibile cu ochiul liber, dar oferă un mediu propice pentru dezvoltarea infecției. Folosirea gutierelor de protecție pe timpul nopții este o soluție eficientă pentru prevenirea deteriorării dinților.
Traumele dentare, cum ar fi lovituri directe, căzături sau fracturi netratate, pot favoriza apariția abcesului chiar și la mai multe luni după incident. Un dinte traumatizat poate părea inițial sănătos, dar în interior, pulpa poate fi afectată, ceea ce duce la necroză și infecție latentă. Monitorizarea periodică cu radiografii este esențială în aceste cazuri.
Un alt tip de abces, mai puțin cunoscut, este cel parodontal. Acesta se formează la nivelul țesuturilor care susțin dintele, în special gingii și os alveolar. Cauza principală este boala parodontală netratată, care duce la formarea de pungi parodontale unde se acumulează bacterii. Abcesul parodontal se manifestă prin umflături gingivale, sângerare, mobilitatea dinților și respirație urât mirositoare. Tratamentul include chiuretaj subgingival, administrarea de antibiotice și, în cazuri avansate, intervenții chirurgicale parodontale.
În unele cazuri, un abces dentar netratat poate duce la flegmon facial sau angină Ludwig – infecții extinse ale țesuturilor moi, care pot pune în pericol viața pacientului. Aceste complicații necesită spitalizare, tratament intravenos cu antibiotice și, uneori, intervenții chirurgicale pentru drenajul infecției. Recunoașterea timpurie a semnelor de agravare este esențială pentru prevenirea acestor situații.
Este important ca pacienții să nu se bazeze exclusiv pe calmante sau remedii naturiste pentru tratarea unui abces dentar. Deși anumite plante medicinale, precum mușețelul, propolisul sau uleiul de cuișoare pot ameliora temporar durerea, ele nu elimină infecția și pot întârzia tratamentul corect. Aplicarea de comprese calde pe obraz poate agrava inflamația, în timp ce compresele reci pot reduce temporar durerea.
Administrarea necontrolată de antibiotice, fără consult stomatologic, este o greșeală frecventă care contribuie la apariția rezistenței bacteriene și la mascarea simptomelor. Aceasta poate face ca infecția să se cronicizeze, iar tratamentul ulterior să fie mult mai complicat și mai costisitor. Doar un medic poate decide tipul, doza și durata unui tratament antibiotic eficient.
Pacienții care au suferit în trecut un abces dentar ar trebui să fie mai vigilenți și să își monitorizeze starea orală constant. Infecțiile recurente indică adesea probleme netratate corect sau neglijență în igienă. În unele cazuri, abcesul poate reapărea la același dinte sau pe dinți vecini, mai ales dacă nu s-a corectat cauza inițială.
Abcesul dentar este o problemă serioasă, dar cu diagnostic și tratament corect, majoritatea cazurilor pot fi gestionate eficient, fără a ajunge la operații invazive. Cheia este recunoașterea timpurie a simptomelor, acțiunea rapidă și cooperarea pacientului în toate etapele tratamentului.
